Samanta buna - mai 2008

1 MAI
„Domnul priveşte din înălţimea cerurilor şi vede pe toţi fiii oame¬nilor. Din locaşul locuinţei Lui, El priveşte pe toţi locuitorii pămân¬tului.”
Psalm 33.13-14
Recrutul prefăcut
Urechea care aude este una cu inima care este gata să asculte şi să facă ce a auzit. Câtă vată avem însă în urechi, când este vorba să auzim de la Dumnezeu ceva care nu place omului vechi, care fuge de suferinţă! Dar cât de bine auzim, când este vorba de ceva care ne place şi corespunde dorinţelor noastre”
Un recrut făcea pe surdul la vizita medicală, fiindcă nu dorea să facă armata. I s-au strigat multe cuvinte, dar el dădea din umeri ca şi cum n-ar fi auzit. Atunci medicul i-a şoptit încet la spate: .Vedem că eşti tare de urechi. Eşti liber, poţi să pleci!” Numaidecât, tână¬rul s-a şi grăbit să plece de acolo, uitând că in felul acesta şi-a dat pe faţă prefăcătoria.
Cât de ruşinos este că ne comportăm tot aşa şi faţă de Dumnezeu! Din predică, din Biblie, din starea de vorbă cu alţii, luăm numai ce ne place nouă. Mulţi se folosesc cu prefăcătorie de vorba că .aşa au înţeles”. Dumnezeu însă spune că, totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face”. Să fim atenţi deci la vorbele, gândurile şi faptele noastre!

2 MAI
„lată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic: căci Domnul Dumnezeu este tăria mea…”
Isaia 12.2
Priveşte în sus!
Pe vremuri, corăbiile navigau cu pânze. O astfel de corabie naviga pe mare, când o velă de la catarg se desprinse. .Cine este gata să urce pe catarg să lege din nou vela?” întrebă căpitanul. Un tânăr marinar se prezentă şi se căţăra pe catarg. Corabia însă se legăna pe valuri. Observând legănatul, marinarul era gata să se prăbuşească. Îndată ce l-a văzut în această stare, căpitanul care îl urmărea cu privirea, i-a strigat: .Pri¬veşte în sus! Priveşte în sus!”
Marinarul privi în sus şi astfel scăpă de prăbuşire. Da¬că ar fi privit în jos, ar fi ameţit şi ar fi căzut în valuri. Privind în sus, şi-a venit în fire şi a scăpat.
Şi corabia vieţii noastre se află pe o mare furtunoa¬să, iar în jur nu se vede nici o speranţă de scăpare. Suntem îndemnaţi să privim în sus spre Domnul şi Mântuitorul nostru. Nu putem schimba nici marea, nici lumea, şi nu putem să ne dăm jos din corabie, dar pri¬virile credinţei şi speranţei noastre pot fi îndreptate spre Cel ce este izbăvirea noastră. .Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noatre, adică la ISUS…” (Evrei 12.2).

3 MAI
„Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: “Dă-Mi să beau!», tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apa vie.”
loan 4.10
Darul lui Dumnezeu
Ca Om, Mântuitorul a stat obosit pe marginea fântâ¬nii aşteptând să vadă bunătatea oamenilor. Dar El este în acelaşi timp Dumnezeu Mântuitor în toate timpurile, dornic să-l ridice pe păcătos la o viaţă nouă, la iubirea lui Dumnezeu Tatăl. Inima Domnului Isus mă iubeşte şi pe mine. El S-a obosit, pentru ca eu să mă pot odihni.
Dar acolo, la fântână, era o femeie şi mai însetată. Ea a încercat să scape de „săgeata” ascuţită, trimisă de Domnul spre inima ei. Isus i-a arătat starea ei rea, şi anume că ea nu-şi vedea păcatul, nu cunoaştea harul lui Dumnezeu şi nici pe Acela prin care vine acest har.
Asemenea acelei femei samaritence, şi eu, şi tu suntem vinovaţi. Dar aici vedem cel mai bun dar. Isus ni se dă şi nouă ca apa vie, despre care i-a vorbit femeii din Samaria. Ce mare moştenire avem în Domnul şi Mântuitorul! Ea aduce mulţumire deplină. Ea este comoara inimii şi a sufletului. Ea este un dar. Ea duce la viaţa eternă. Să primim darul lui Dumnezeu şi să-i mulţumim pentru el! „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu…” (1 loan4.9).

4 MAI
„Dar ei nu vor să ştie de nimic, nu pricep nimic, ci umblă în întu¬neric…”
Psalm 82.5
Întâlnire pe Golgota (10)
Domnul Isus îşi dăduse duhul. Cutre¬murul de pământ, despicarea stâncilor, negura ce în¬văluise în plină zi toată ţara, aveau de vorbit ceva că¬tre inimile oamenilor. Şi intr-adevâr. sutaşul cu cei ce păzeau pe Isus. văzând cele întâmplate, s-au înfrico¬şat şi au zis: -Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dum¬nezeu!-(Matei 27.54).
Preoţii ce slujeau în templu, au văzut cu ochii lor cum, tocmai în clipa morţii lui Isus, catapeteasma a fost sfâşiată de sus până jos. Oare ce au gândit în inimile lor? Nu ştim! Veşnicia va descoperi şi gândurile lor şi ale tuturor oamenilor.
Probabil, cei mai dezamăgiţi erau tocmai preoţii, căr¬turarii şi bătrânii cetăţii, adică cei ce alcătuiau Sinedriul ce dăduse hotărârea de moarte. Mâna Domnului apăsa asupra lor, pentru că înfăptuiseră cea mai mare nedreptate din istoria pământului. Oare li se putea şterge din minte faţa aceea acoperită de vânătăi şi de răni, brăzdată de dâre de sânge? Oare puteau uita spinii aceia de pe fruntea Celui ce Se ruga pentru ierta¬rea lor? Oare puteau uita acele cuvinte duioase, pe ca¬re Nazarineanul le-a spus pe cruce?
Dacă ei ar fi putut uita, noi să nu uităm niciodată!

5 MAI
„Cel rău se făleşte cu pofta lui, Iar răpitorul batjocoreşte şi nesoco¬teşte pe Domnul.”
Psalm 10.3
Lupta unui păcătos
In faţa mea stă un bărbat destul de tânăr. Îmi povesteşte că a făcut parte din cercul celor care şi-au propus să „extermine superstiţia religiei”. Punctul culminant al vieţii sale a fost când, la o mare conferinţă, în faţa unei mulţimi, a ţinut un discurs îm¬potriva lui Dumnezeu, i-a făcut mare plăcere să pri¬vească feţele celor care îl ascultau cu atenţie şi să ob¬serve că ascultătorii îl credeau. Aceasta a fost marea zi a vieţii sale, succesul mult aşteptat.
Au trecut abia două săptămâni de la ziua aceea. Acum stă înaintea mea spunându-mi: „Vreau pace cu Dumnezeu. împotriva voinţei mele, Dumnezeu mi-a demonstrat că există.” Apoi mi-a relatat despre neli¬niştea inimii lui care l-a dus la disperare. Se întâmpla cu el ceea ce spunea psalmistul: „Căci zi şi noapte mâ¬na Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usu¬că pământul de seceta verii” (Psalm 32.4).
Nu este această luptă a păcătosului partea multor oameni? Ei Îl nesocotesc pe Dumnezeu şi de aceea nu au linişte în sufletul lor, sunt disperaţi şi fără nici o ţin¬tă în viaţă. Unica posibilitate de îndreptare este în¬toarcerea la Mântuitorul, care nu oboseşte iertând.

6 MAI
„Fiule, nu uita învăţăturile mele…”
Proverbe 3.1

Uitarea (1)

Un uzurpator îl detronase pe regele ţării şi domnea cu tiranie. Dar prin ingeniozitatea unui prieten apropiat al regelui, uzurpatorul pierdea mereu teren. Văzându-se în pericol, uzurpatorul urmări şi prinse pe amicul regelui, condamnându-l la temniţă grea pe viaţă. Nu peste multă vreme, fostul rege a fost repus în dreptunle sale. În fericirea sa, uită de pri¬etenul său căruia Îi datora atâta recunoştinţă. Scrisorile pe care deţinutul le trimitea regelui, nu ajungeau la destinaţie. Regele era prea ocupat, ca să-şi mai aducă aminte de trecut.
După câtva timp, întemniţatul a murit. Sub perna lui s-a găsit o istorie a vieţii sale, pe care un reporter cu¬rajos a publicat-o într-un ziar.
Ziarul a ajuns şi la rege, care, la citirea istorisirii, înce¬pu să plângă cu lacrimi amare. El uitase de prietenul care îl salvase. Toată viaţa, remuşcarea uitării l-a urmănt pe acel rege.
Uitarea a distrus pe unul şi l-a lovit greu pe celălalt. În această oglindă a uitării ne putem vedea cu toţii. Cât de repede uităm binele făcut de celălalt! Pedeapsa pentru uitare nu întârzie
să vină!

7 MAI
„la seama să nu ţi se umfle inima de mândrie şi să nu uiţi pe Dom¬nul, Dumnezeul tău…”
Deuteronom 8.14
Uitarea (2)

In mulţimea greutăţilor de astăzi, lu¬mea caută o salvare, dar nu vede decât o negură care acoperă şi ultimele raze ale soarelui.
Singura salvare ar fi aducerea aminte de Dumnezeu, de Mântuitorul. Puţini sunt acei oameni care, deşi su¬feră sub vreo formă oarecare, îşi îndreaptă cu adevă¬rat, în căinţă, ochii spre cer şi caută să se întoarcă la Mântuitorul.
Tineri şi vârstnici! Păcatul care a robit omenirea de la început, a ajuns la apogeu. Două mii de ani de exis¬tenţă nu au făcut omenirea mai bună; din contră, s-a înrăutăţit tot mai mult. Lumea nu a vrut să ştie despre jertfa de la Gotgota. Învierea Domnului este pentru ea doar ocazia unei serbări cu mâncare şi băutură. Tot ce era sfânt şi putea să-i dea mântuirea, pacea, fericirea, a fost uitat. Atât de mare a fost uitarea, încât bietul om şi-a uitat şi originea sa divină, acceptând că se tra¬ge din maimuţă! Din stăpân a tot ce a creat Dumne¬zeu, omul a ajuns rob al păcatului.

8 MAI
„Ferice de omul care găseşte înţe¬lepciunea şi de omul care capătă pricepere!”
Proverbe 3.13
Cugetări

Întotdeauna, oamenii mari şi-au recunoscut micimea, pe când cei mici niciodată nu-şi găsesc egali mărimii în părerile lor.
Să nu abandonăm niciodată idealurile noastre, nici să nu acţionăm într-un chip nevrednic de ele şi să nu ne¬socotim viziunea cerească!
Dacă nu puteţi avea ce aţi sperat, nu vă încrucişaţi braţele cu deznădejde şi nu îngăduiţi ca energia vieţii voastre să se risipească fără folos! Ridicaţi-vă şi aju¬taţi pe alţii să ducă la bun sfârşit ce au început! Dacă nu puteţi zidi, puteţi strânge material pentru cel ce zi¬deşte! Dacă nu puteţi cobori în adânc, puteţi ţine frânghiile” Nici un adevărat ideal nu rămâne fără rod. Într-un fel sau într-altul, el foloseşte cuiva. Nici o lacri¬mă nu se varsă, nici o rugăciune nu se înalţă, nici un plan cinstit nu se zămisleşte în zadar.

9 MAI
„Din această cauză, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” 2 Tesaloniceni 2.11-12

Pe cine întrebăm?

Un cunoscut post de radioemisie din Europa acorda sfa¬turi astrologice printre programele sale. Astfel de emisiuni erau ascultate de nenumăraţi ascultători. Când a fost între¬bată realizatoarea acelei emisiuni în ce consta succesul emisiunii, ea a răspuns: „Nu mai exista nici un alt sfătuitor. Se pare că întreaga lume şi-a pierdut sprijinul, şi dacă chiar biserica a început să se îndoiască, cine mai ştie şi mai indică spre adevărata cale? Daca lumea ar fi trăit conform Evan¬gheliei, nu ar fi avut astăzi nevoie de mine!”
În loc să fie întrebat Acela care a creat toată oştirea ceru¬rilor şi care le ţine toate prin puterea Sa, şi anume Dumne¬zeu, omul întreabă mai bine stelele. În multe domenii ale vieţii începe deja astăzi să se observe ceea ce este vestit în versetele citate pentru un timp viitor: Dumnezeu trimite oamenilor o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună. Pentru cel care încă nu este mântuit există o singură posi¬bilitate: refugierea la adevărul care este la Dumnezeu. El ne vorbeşte foarte clar prin creaţia Sa, dar şi mai stăruitor prin Fiul Său, Isus Hristos. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său. ca să moară pentru păcatele noastre. Cine nu crede acest adevăr se numără printre aceia care şi-au găsit plăcerea în nedreptate şi care vor fi judecaţi.

10 MAI
„ …încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă ini¬mile înaintea Lui!”
Psalm 62.7-8

Patru promisiuni minunate

Creştinii au astăzi promisiuni speciale ale lui Dumnezeu şi ale Domnului Isus, care le pot întări încrederea în Dumnezeu.
1. „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” - Nu există nici o zi în care Isus Hristos să nu fie lângă ai Săi. El nu-i părăseşte niciodată.
2. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” -Nu există nimic, chiar dacă este amar, care să nu lucreze spre binele nostru în mâna lui Dumnezeu. în spatele tutu¬ror situaţiilor stă dragostea lui Dumnezeu.
3. „Nu vă în¬grijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voas¬tre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” - Nu există nici o situaţie in care nu ne putem vărsa inima înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a promis copiilor Săi că va lua greutăţile din calea lor, ci că le va dărui me¬reu pacea Sa. În această putere, creştinul poate rămâne în picioare şi în cele mai grele situaţii.
4. „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Pă¬rintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre.” - Nu există nici un necaz în care Dumnezeu să nu ne mângâie. Mângâie¬rea Sa este mai mare ca orice strâmtorare.

11 MAI
..Eu şi Tatăl una suntem.”
loan 10.30

Întâlnire pe Golgota (11)

După ce ne-am amintit de ura dezlănţuită impotriva Mântuitorului, să privim acum la dragostea cea mare a Tatălui ceresc in lucrarea de pe Golgota. Această dragoste divină este ca o piatră de hotar în măreţul plan de mântuire. Iată ce spune Biblia: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumne¬zeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca ori cine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (loan 3.16); .Şi dragostea stă nu in faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcate¬le noastre” (1 loan 4.10).
Necredinţa poate zice: „Dacă Dumnezeu L-a iubit aşa de mult pe Fiul Său, de ce L-a lăsat să fie chinuit în felul acesta pe cruce?” Această emanaţie a necre¬dinţei o întâlnim la cruce: .S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte.” Da, Dumnezeu putea să-L scape, izbâvindu L din mâna lor. fără ca ei să-I poată face vreun rău, dar atunci cum se mai putea săvârşi mântuirea oamenilor? Cum putea omul să scape de povara păcatelor sale?
Lucrarea înţeleaptă a fiecărui cititor este să admire dragostea lui Dumnezeu şi a Mântuitorului in lucrarea mântuirii.

12 MAI
„Dacă ai făcut o juruinţa lui Dum¬nezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-i plac cei fâra minte; de aceea împlineşte juruinţa, pe care ai lâcut-o.”
Eclesiastul 5 4

Juruinţa

Pe vremea cekii de-al II-lea război mondial, un creştin scria preotului din sat, printre altele, următoarele cuvinte: „Şi mai departe veţi afla, domnule părinte, că i-am promis lui Dumnezeu că de voi scăpa din acest potop de foc, atunci trei sferturi din viaţa mea le voi petrece in rugăciune şi numai un sfert pentru mine…”
Omul care a scris scrisoarea a scăpat din focul răz¬boiului, dar a uitat hotărârea luată; mai târziu a fost văzut izbind cu pumnul în masă in cârciuma satului, şi din gura lui se auzeau vorbe grosolane.
Cât de adesea se aseamănă mulţi oameni cu cel din istorioara de azi! Când apar In viaţa lor necazuri, greu¬tăţi, încercări, pcricole etc, unii oameni aleargă la Dumnezeu şi fac tot felul de promisiuni solemne, iar după ce sunt scăpaţi din situaţiile dificile, uită ce au promis. Dar Dumnezeu nu uită. El ştie că inima acestor oameni este nespus de rea şi înşelătoare. De aceea, şi astăzi, Dumnezeu spune fiecăruia: „Fiule. dă-Mi mîna ta’” El vrea să o curăţească, să o mântuiască şi să-i dea adevărata viaţă.

13 MAI
Isus i-a zis: «Eu sunt calea, ade¬vărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.»”
loan 14 6

Oricine e nefencit.
Când pacea îi lipseşte;
Isus tio dă! Azi vin’ grăbit!
Cu drag El te pnmeşte!

Tu, cel far’ de Mântuitor,
Pierzarea te pândeşte;
Dar de păcatul pierzător,
Isus te dezrobeşte!

Tu, care gânduri negre ai
Şi totul ţi-e povară,
Domnului Isus să-i predai
Viaţa ta amară!

Tu-n multe feluri chinuit,
Să ştii: Isus doreşte
Ca să te facă fericit;
Crezând, deci il primeşte.

Tu, cel ce eşti ameninţat
De veşnica pierzare,
Isus te-aşteaptă! Vin’ imedat,
Nu sta în aşteptare!

Tu cruda moarte-o ştii venind,
Cu ea şi veşnicia.
Dar pacea Domnului având,
Te-aştedptâ-mpărâţia.

14 MAI
“…avem ca loc de scăpare neade¬vărul şi ca adăpost minciuna!”
Isaia 28.15
..Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile 1 Cronici 28.9

Totul este cunoscut

Deşi nici un om nu poate vedea în inima altuia şi nu poate citi gândurile, mulţi încearcă să-şi ascundă gândurile şi să înșele pe alţii, vorbind altfel de cum gândesc. In toate domeniile vieţii se observă acest lucru: se minte şi eşti minţit, se înşeală şi eşti înşelat. Chiar dacă multe lu-crun rămân ascunse înaintea oamenilor, Dumnezeu ia cu¬noştinţă de totl El „judecă simţirile şi gândurile inimii” şi totul este gol şi descopent înaintea Sa. El ne cunoaşte gândurile şi noi toţi suntem înaintea Lui ca o carte des¬chisă. In Luca 8.1 7, Domnul Isus spune: .Nu este nimic acoperit, care nu va fi descopent, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină.” Fiecare om va da socoteală in faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu nu numai de orice cuvânt nefolositor, ci si de multele pâ cate cu gândul. Toate sunt înregistrate, iar Dumnezeul cel sfânt le va dovedi oamenilor vinovăţia, când va des¬chide cârţrfe Sale. In care sunt înregistrate toate aceste lucruri. Nimeni nu poate fi stăpân pe gândunle sale. Pen¬tru aceasta are nevoie de o înnoire a inimii şi a minţii, pe care o poate face numai Domnul Isus. El dăruieşte fiecă¬ruia, care crede în El, puterea pentru o viaţă nouă.

15 MAI
Lăsaţii: sunt nişte călăuze oar¬be: şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb. vor cădea amândoi in groapă.” Matei 15.14

Lampa roşie

În Canada exista undeva o trecere de cale ferată, care nu era asigurată cu bariere. Un funcţionar de la căile ferate a fost însărcinat să atenţioneze maşinile care treceau pe acolo cu o lampă de culoare roșie, când se apropia un tren într-o seară s-a apropiat de acea trecere de cale ferată o maşină, tocmai când trecea în viteză un tren. Funcţionarul a luat lampa şi a dat semnalul stabilit, dar maşina a mers mai departe și a intrat în tren. Funcţionarul a fost adus în faţa instanţei şi întrebat. Aţi atenţionat cu lampa roşie la timp şi in locul indicat, sau n-aţi făcut acest lucru?” Tremurând, bărbatul a răspuns: „Vă asigur că am făcut semn cu lampa.” A fost achitat.
Mai târziu, cel mai bun prieten al sau l-a întrebat: William de ce ai tremurat când ai dat declaraţia?” William a răspuns: .Am făcut semn cu lampa. dar să mă ierte Dumnezeu, aceasta nu era luminată.”
Unii flutură câte o lampă care nu are lummă. Vestesc o veste care nu are putere salvatoare. Aceşti sărmani oameni, care se lasă călăuziţi de nişte „lumini rătăcitoare”, se indreaptă spre pierzare. Numai Evanghelia Domnului Isus Hnstos poate salva pe păcătos. Ea îi ţine înaintea ochilor lumina de avertizare: Opreşte-te de pe calea care duce la pierzare, întoarce-te la Domnul Isus şi acceptă să fi salvat înainte să fie prea târziul

16 MAI
Căci mândria Inimii tale te-a dus la rătăcire, pe tine. care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi domneşti în înălțime; de aceea, tu zici în tine însuţi: «Cine mă va arunca la pământ?-”
Obadia 3

Lecţia de pe „Titanic” (1)

Ca realizare, marele vas de călători, ˛˛Titanic“a repre¬zentat toată puterea, bogăţia, luxul şi aroganţa acelei vremi. Vasul putea transporta mai mult de 2.300 pa¬sageri. Câlătoni reprezentau multe naţiuni şi toate cla¬sele sociale.
Titanic” era construit la nivelul .erei industnale”, in care tehnica cârmuia lumea ca un zeu, iar omul. cu iscusinţa lui, putea să cucerească natura. Construc¬torii acelui vas uriaş pretindeau că .nici chiar Dumne¬zeu n-ar putea să scufunde acest vas”. Aceasta era culmea lâudăroşeniei şi a aroganţei omului care II igno¬ră pe Creatorul sâu< Vasul .Titanic” era socotit ca cel mai mare dintre cei mari! Nimic n-ar putea să i se în¬tâmple acestui vapor „nescufundabil”‘ Şi totuşi, inevi¬tabilul sa produs.
Titanic” era de patru zile pe ocean. Era 14 aprilie 1912, Vaporul naviga cu o viteză prea mare pentru un vapor de tonajul lui, în timp ce se apropia de aisbergu¬rile dm Atlanticul de Nord. Astfel, .nescufundabilul” vapor a fost lovit mortal.

17 MAI
„Va voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.” Iov 27.11

Lecţia de pe ..Titanic” (2)

Toţi suntem prinşi uneori de goana după îmbogăţire. Intr-un fel sau altul, toţi strângem pe micul nostru .Titanic”, până când în¬tâlnim un obstacol de neînvins… Abia când vedem că totul se năruie şi nu mai este nici o ieşire din impas, în¬ţelegem care lucruri au valoare’
La bordul .Titanicului”, în acea noapte de apnlie, toţi banii din lume, starea socială şi materială, poziţia şi faima, toate bunurile din lume n-ar fi ajutat cu nimic la salvarea nici măcar a celui mai bogat om din dezastrul acelui vas care se scufunda.
Să sperăm că nici unul din noi nu va ajunge intr-o asemenea situaţie extremă, să stie că in două-trei ore va pieri printr-o moarte îngrozitoare, fără nici o nă¬dejde pentru viitorul său veşnic. Dar realitatea este că, intr-o zi, cât de curând, toţi vom sta in faţa lui Dumnezeu! Să ne gândim serios la destinul nostru veşnic şi să acceptăm calea mântuiri oferită de Dum¬nezeu Tatăl in Fiul Său. Să învăţăm lecţia de pe „Tita¬nic”, şi anume că Dumnezeu este suveran in toate căi¬le Sale cu oamenii, că El frânge mândria popoarelor, că va fi o judecată divină, in faţa căreia trebuie să apară toţi oamenii’ Astăzi mai există posibilitatea salvări din păcat şi din moarte.

18 MAI
…M-am coborât din cer, ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.”
loan 6.38

Dacă privirea credinţei noastre se îndreaptă spre Domnul Isus Hnstos, observăm că El nu Se temea de mânia oamenilor şi nici nu căuta bună¬voinţa lor. Isus n-a deschis niciodată gura ca să c⺬tige bunăvoinţa mulţimii, nici nu s-a ferit să spună adevărul de teama vorbirii de rău. Toate cuvintele şi toate lucrările Domnului purtau pecetea înălţimii şi a puterii Sale divine.
Toate faptele Mântuitorului, cuvintele, lucrările, privirile şi gândurile Sale semănau cu nişte flori frumoase, strânse ca să facă bucurie inimii Tatălui ceresc prin mi¬reasma lor. Ştia foarte bine care avea să fie urmarea lucrării Sale, pentru că El lucra întotdeauna împreună cu Tatăl şi pentru cinstirea Sa intr-o deplină înţelegere a gândurilor Sale. Întotdeauna, dorinţa Domnului a fost sâ facă voia Tatălui. Domnul Isus nu S-a intors niciodată din drumul Său, nu Şi-a retras niciodată cu¬vântul şi nu a trebuit să-și corecteze gândirea. In El, totul era desăvârşit. Râul vieţii Sale sfinte şi cereşti curgea înainte, liniştit şi fără abatere. Voinţa Lui era cu totul supusă. Să ne aţintim pnvinle credinţei la Domnul şi Mântuitorul nostru, care mentă să porneas¬că adorarea noastră!

19 MAI
„Voi eraţi morţi in greşelile şi in păcatele voastre.”
Efesem2 1

Mărturisire (1)

Mă aflam Intr-un vagon al trenului care mergea spre S. Eram băut. Alături de mine se afla un domn care citea din Biblie. Când am aflat că este predicator, am început să înjur şi să blestem pe Dum¬nezeu, Biblia şi pe toţi creştinii.
Răspunsul predicatorului a fost blând, în cuvinte pu¬ţine; apoi a început să citească mai departe din Biblie. Fiind nervos, după ce m-am plimbat puţin prin vagon, m-am oprit in faţa lui şi l-am scuipat. Dar el a fost plin de pace și fără să se enerveze, şi-a scos batista, şi-a şters faţa și Biblia cu grijă şi a pus ceva sub foaie să se usuce. Nu m-am putut stăpâni şi i-am dat un pumn in nas. Dar el a răbdat şi mia spus cu o voce blândă: „Acum, tu ai ocazia să-ţi dai seama că sufăr pentru Mân¬tuitorul care a murit pentru tine şi pentru mine.”
Auzind aceste cuvinte, l-am părăsit cu alte înjurături pe buze şi m-am dus la locul de frânare al trenului. Am aflat mai târziu că predicatorul avusese în seara aceea un mare succes. Aproape două sute de persoane i-au ascultat mesajul şi mulţi L-au acceptat pe Domnul Isus in inimile lor.

20 MAI
„Nu vă înşelaţi: -Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.» Ce seamanâ
omul, aceea va şf secera.”
Galatem6.7

Mărturisire (2)

In timp ce stăteam la frâna unui vagon, fiind băut, am adormit şi am căzut sub roţile trenului care mi-au tăiat mâna dreaptă. Cineva care m-a văzut căzând, a tras repede semnalul de alarmă şi trenul s-a oprit. Când mau scos de sub vagon, eram plin de sânge. Fiindcă tocmai fratele meu era mecanicul locomotivei, am fost dus de acesta cu cea mai mare repeziciune la spitalul din orăşelul din apropiere.
Noaptea am trimis pe cineva să-l caute pe predica¬tor. Eram in agonie. Pierdusem mult sânge. Cel ce a fost trimis după predicator l-a găsit, iar după ora unu noaptea au venit împreună la mine. Când predicatorul a intrat în salon şi m-a văzut, a rămas uimit. Apoi a ex¬clamat cuvintele din Psalmul 103. versetele 15 şi 16: „Omul! Zilele lui sunt ca iarba şi înfloreşte ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este şi locul pe care-l cuprindea, no mai cunoaşte.”
După ce s-a apropiat de mine, l-am rugat cu vocea aproape stinsă să mă ierte. El m-a asigurat de aceas¬ta, spunându-mi că prin harul lui Dumnezeu m-a iertat chiar inainte de a-l ruga eu.

21 MAI
..Eu. Eu sunt Domnul şi afară de Mine nu este nici un Mântuitor! Eu sunt de la inceput şi nimeni nu iz¬băveşte din mâna Mea: când lu¬crez Eu. cine se poate impotnvi?”" Isaia 43.11,13

Mărturisire (3)

Predicatorul şi-a pus mâna pe fruntea mea înfierbân¬tată şi m-a întrebat: Ce este cu sufletul tău? I-am în¬ţeles intrebarea şi nu puteam să spun decât că sunt pierdut. A inceput să-mi vorbească despre tâlharul de pe cruce. Strigătul acelui sărman păcătos, cu câteva clipe înaintea trecerii din această viaţă, a devenit stri¬gătul meu. Cu ochii inchişi, am repetat rugăciunea: .Doamne. adu-Ti aminte de mine, când vei veni în îm¬părăţia Ta’” Deodată, faţa mi sa luminat şi o pace adâncă a coborât in sufletul meu.
Dimineaţa următoare au venit la mine mai mulţi prie¬teni de-ai mei. Unul adusese o sticlă cu rachiu și mi-o întinse, zicând: „Bea puţin ca să-ţi amorţească dureri¬le şi să te întărească.” Am refuzat-o, cerând să-mi dea apa. Apoi am spus: .Prietenii mei, alcoolul m-a dus pe mine in această stare. Rachiul m-a despărţit de soţia mea şi de copilaşii mei; m-a făcut să blestem pe Dum¬nezeu si să lovesc pe trimisul Lui; m-a adus pe patul spitalului şi am rămas fără o mână.”

22 MAI
..Veniţi-va in fire. cum se cuvine, şi nu păcătuiţi!”
1 Connteni 15 34

Mărturisire (4)

Prietenii mei, vă rog, apropiaţi-vă de mine şi promiteţi-mi că nici voi nu veţi mai bea de acum înainte! Primiţi-L pe Isus ca Mân¬tuitorul vostru, aşa cum L-am primit şi eu. Aşa veţi primi iertarea şi pacea lui Dumnezeu in sufletele voas¬tre. Vă rog să faceţi acest lucru chiar acum!”
Ei au stat puţin pe gânduri, apoi patru dintre prietenii mei s-au apropiat de mine şi mi-au promis că-L vor pri¬mi pe Mântuitorul în viaţa lor.
Da, Domnul Isus Hnstos a avut mare milă faţă de mme? El a încercat de atâtea ori să mă întoarcă de pe căile păcatului, dar m-am încăpăţânat şi m-am împotri¬vit chemării Sale duioase. Din cauza neascultării mele am rămas fără o mână, dar mai bine aşa şi cu sufletul salvat din pierzarea veşnică. Roţile trenului care mi-au tăiat mâna, puteau să-mi taie capul şi să fiu pierdut pentru veşnicie. Milostenia lui Dumnezeu m-a adus la viaţă, la adevărata viaţă.”
Cititorule, te rog cugetă la această mărtunsire a unui fost beţiv, a unu bărbat mort in păcate şi în fărăde¬legi? Mărturisirea lui să te ajute să-L primeşti pe Isus Hristos ca Mântuitor!

23 MAI
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi: ci este darul lui Dumnezeu.” Efeseni 2.8

Mântuirea in dar

Probabil nu te-ai gândit niciodată la mântuirea ta. Cu toate acestea, cel mai de preţ şi mai grabnic lucru de care ai nevoie, este tocmai mântuirea. Dacă te-ai gân¬dit vreodată la mântuire, poate te-ai întrebat: Cum se primeşte mântuirea? Dumnezeu, care cunoaşte între¬barea ta şi a multor semeni, a lăsat scris in Cuvântul Sau că mântuirea nu vine de la om, ci este darul Lui.
Dumnezeu a dat ce a avut mai scump, pe însuţi Fiul Sâu pentru mântuirea noastră. Isus a murit pe cruce, ca să ne aducă mântuirea in dar. Nu uita că Tatăl ce¬resc şi Mântuitorul iubesc sufletul tău şi doresc ca el si nu se piardă în negura păcatului. Crede chiar acum câ Domnul Isus a murit pe cruce in locul tau şi prin credinţa aceasta vei fi mântuit’ .Crede in Domnul Isus şi vei fi mântuit- (Faptele Apostolilor 16.3t). Bizu»e-te pe această promisiune a Bibliei! Atunci vei exclama bucuros:
Din inimă mult îmi lipsea
Speranţa in salvarea mea.
Dar Domnul, in iubirea Sa,
El m-a iertat pe Golgota.

24 MAI
..Crede în Domnul Isus şi vel fi mântuit!”
Faptele Apostolilor 16 31

De ce cred?

Cred in Domnul Isus Hnstos, fiindcă El mea iertat păcatele: .Toţi prorocii mărturisesc de¬spre El că oricine crede in El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Faptele Apostolilor 10.43). Ce dar minunat ne-a oferit Dumnezeu prin Fiul Său în schimbul unui lucru simplu: credinţa în Domnul Isus!
Cred în Domnul Isus, ca să nu fiu judecat: .Oricine crede în El, nu este judecat…” (loan 3.18). Este greu să stai in faţa unui judecător pe acest pământ; dar să stai in faţa Judecătorului suprem care va judeca viii şi morţii’ . …dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dum¬nezeu.”
Cred in Domnul Isus, pentru că El mi-a dat dreptul să mă numesc copil al lui Dumnezeu: .Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (loan 1.12).
Ce dar minunat” Prezentul şi viitorul unui astfel de om sunt asigurate. Dumnezeu însuşi Se ingrijeşte de răscumpăraţii Săi!

25 MAI
„Isus le-a zis: «Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.»”
loan 4.34

Una din cele mai importante lucrări în viaţa Mântuitorului a fost împlinirea voii Tatălui ceresc. Domnul putea spune încă de la venirea Sa în lume: „lată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10.7). Dumnezeu are un plan bine definit pentru omenire, dar şi pentru frecare în parte. La realizarea acestui plan măreţ, Domnul Isus a cooperat deplin cu Dumnezeu. Mântuitorul este Unicul care a putut spune: „M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (loan 6.38).
Dumnezeu putea să privească cu bucurie spre Fiul Său aflat aici pe pământ, în mijlocul vrăjmaşilor, a răutăţii, a respingerii, dar totdeauna gata să facă voia Tatălui. Nici nu ne mirăm de ce s-a deschis de mai multe ori cerul auzindu-se glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu prea¬iubit în care îmi găsesc plăcerea”!
Când Domnul a spus în orice împrejurare: „Faca-se voia Ta!”, aceasta nu însemna pentru El o povară aspră, ci o părtăşie perfectă cu Tatăl în realizarea măreţului plan al mântuirii. Voia lui Dumnezeu a fost activă în viaţa Mân¬tuitorului. Din această lucrare a rezultat multă laudă pentru Dumnezeu. O, de s-ar ridica şi din inimile noastre adorarea care doar El o merită!

26 MAI
„Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.”
Matei 6.7
Struţul, găina şi vulturul

lată trei necuvântătoare care au aripi, dar câtă deo¬sebire în zborul lor! Struţul are aripi, dar nu zboară niciodată. El îşi foloseşte aripile pentru a-şi iuţi mersul. Găina zboară, dar numai din când în când şi numai zbo¬ruri mici şi scurte. Însă vulturul zboară la înălţime! Cu aripile sale mari se ridică mereu în înălţimile cerului.
Aşa sunt şi rugăciunile oamenilor. Sunt oameni ca şi struţul, care nu folosesc niciodată „aripile” rugăciunii. Au „aripi”, dar nu zboară. Aceştia nu se ridică nicioda¬tă pe aripile rugăciunii la Dumnezeu; ei nu cunosc mă¬reţia desprinderii de lucrurile pământeşti prin zborul rugăciunii.
Sunt alţii, asemenea găinii, care folosesc din când în când „aripile” rugăciunii. Când le folosesc, fac „zbo¬ruri”‘ scurte şi mai ales împinşi de vreo nevoie. Astfel de oameni se roagă fără să se desprindă prea mult de pământ. Se roagă mai mult din obişnuinţă.
Cei ce se roagă cu adevărat se aseamănă cu vulturul. Ei se roagă cu putere. Când îşi desfac „aripile” rugăciunii, se desprind de lucrurile pământeşti şi se înalţă în glorile cereşti. Le place măreţia înălţării spre cele cereşti.
Cu cine se aseamănă cititorul?

27 MAI
„ …femeia care se teme de Dom¬nul va fi lăudată.”
Proverbe 31.30

Devotamentul scriitoarei

Cunoscuta scriitoare slovacă Knstina Roy sa născut in anul 1860 in Stara Tura, care pe vremea aceea aparţinea Ungariei. Ea era fiica unui pastor protestant. La vărsta de 28 de ani. împreună cu sora ei Maria, a vi¬zitat un predicator din Boemia. Acolo a cunoscut mai mulţi credincioşi. Mărturia lor despre Mântuitorul a im¬presionat-o si a pus stăpânire pe inima ei. Knstina s-a hotărât să-L urmeze pe Isus Hristos devenind o harni¬că ucenică.
De atunci înainte, Knstina şi-a pus talentul de scrii¬toare in slujba Domnului şi Mântuitorului ei. Astfel a scris 72 de cărţi si broşuri. O mare parte din cărţile ei au fost traduse în 25 de limbi. Succesul cărţilor Kristinei Roy constau în simplitatea, farmecul şi clari¬tatea mesajului biblic.
Dar Knstina nu numai a scris, ci ea a depus multă energie în acţiunea de recuperare a beţivilor şi a fami¬liilor lor, înfiinţând în 1897 Crucea Albastră”, care a devenit o binecuvântare pentru mulţi. Prin contnbuţia ei, în 1912, în localitatea natală, a fost construit un spital si un azil. In 1936 a plecat la Mântuitorul ei, pe care L-a slujit cu devotament, lăsând în urmă o pildă de urmat pentru toţi tinerii.

28 MAI
„Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile.”
Proverbe 10.12

Cătuşele dragostei (1)

Unul din regii Persiei avea un general vestit prin destoinicia şt vitejia lui. Din anumite motive, generalul şi-a propus să-şi părăsească slujba. Vestea a ajuns la cunoştinţa regelui care se gândea mereu pe cine să pună în locul acelui general vestit sau să gă¬sească o modalitate de a-l face să-şi schimbe planul. Regele şi-a strâns sfetnicii şi le-a cerut sfatul. Toţi au fost de părere că generalul trebuie să fie aspru pedep¬sit.
- Maiestate! Daţi-i rebelului o pedeapsă exemplară… in cătuşe cu el!…, au spus supuşii.
A doua zi, regele l-a chemat pe general la el. A cerce¬tat cu multa atenţie hotărârea lui de a şi părăsi func¬ţia. Drept pedeapsă i-a dat mai multă putere în slujba pe care o deţinea. Generalul, dezarmat în faţa acestui gest de atenţie din partea regelui, a intrat din nou în slujbă cu o mai mare dorinţă de a fi folositor in slujba suveranului.
A doua zi, regele şi-a chemat sfetnicii şi le-a zis:
- Am făcut cum m-aţi sfătuit. L-am legat pe general cu cătuşe. Dar fiindcă erau necesare prea multe cătu¬şe pentru mâini şi picioare, i-am legat numai inima cu cătuşele dragostei.

29 MAI
..Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumne¬zeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste…”
1 loan 4.16

Cătuşele dragostei (2)

Respectul faţă de aproapele începe atunci când înţe¬legem că Dumnezeu ne-a iubit. Inima firească a omului nu are nici o idee despre dragostea lui Dumnezeu; conştiinţa poate cel mult să cunoască unele lucruri de¬spre dreptatea Sa. Când ne dăm seama că Dumnezeu ne iubeşte, inţelegem că El este dragoste, pentru că a putut să iubească un păcătos. Nici o filozofie nu poate înţelege lucrul acesta.
Dragostea se ocupă de alţii, de starea lor, de proble¬mele lor. În timp ce se uită pe sine. Dragostea nu cruţă răul la alții, dar pe ea se uită in totalitate, ca să poată aduce acestora ajutor. Numai în prezenţa lui Dumnezeu, care este dragoste, ne simţim micimea şi nimic¬nicia. Aceasta distruge orgoliul, care este sentimentul că eşti ceva înaintea oamenilor.
Dragostea este cel mai minunat lucru, iar noi o pu¬tem avea. Având dragostea lui Dumnezeu in sufletele noastre, avem siguranţa bucunei noastre veşnice. Dumnezeu este veşnic şi ştim că dragostea Lui rămâ¬ne pentru totdeauna. Şi astăzi El vrea să ne lege cu „cătuşele” dragostei Sale. Ce minunat! În locul pedepsei, Dumnezeu ne oferă dragostea Sa!

30 MAI
„îmi fin piciorul departe de orice drum rau, ca sâ păzesc Cuvântul Tău.”
Psalm 119.101

Preţuirea Bibliei (1)

În secolul al XVIII în ţănle aflate sub stăpânirea austriacă, citirea Bibliei era strict interzisă. Pe cel la care se găsea această carte, îl aşteptau pedepse gre¬le. Cât de întunecate erau minţile oamenilor!
Era noapte. La o casă singuratică a unor ţărani mai ardea lumina. Obloanele de la ferestre erau închise. în¬cât de afară abia se zărea o licărire de lumină. Loca¬tarii erau adunaţi in camera mai mare. Veniseră şi alţi vecini acolo. Ţăranul se aplecă, ridică două scânduri din podea şi scoase din ascunzătoare Biblia cea groa¬să. Cu grijă se apropie de lumânare şi deschise cartea. Atenţi şi „flămânzi” după Cuvântul vieţii, oamenii se înghesuiră în jurul ţăranului. Acesta citi: „Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu, Dumnezeule, Tu eşti stânca mea, in care mă ascund, scutul meu, taria care mă scapă şi intăritura mea! Eu strig: «Lăudat să fie Domnul!» şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei” (Psalm 18.1-3). Deodată, ţăranul se opri din citit. Afară se auzeau voci, apoi lovituri în obloanele ferestrelor. 0 voce aspră strigă:
- Deschideţi!

31 MAI
„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împo¬triva Ta!”
Psalm 119.11

Preţuirea Bibliei (2)

O clipă, toţi au rămas ca paralizaţi, înainte de a lua o hotărâre, uşa a fost spartă şi în casă a dat buzna o gloată sălbatică: soldaţi conduşi de un vecin care zâmbea batjocoritor. Conducătorul a observat deja Biblia.
- Hei, ţărane! Te-am prins în cele din urmă!
Cu pumnii săi aspri încercă să apuce Biblia. Atunci, ţăranul îşi veni în fire. Cu mâinile sale bătătorite prinse Biblia şi o trase spre el.
- Ţărane, dă Biblia! urlă ca un nebun conducătorul grupului.
Ţăranul însă tăcea şi ţinea cu tărie cartea preţuită.
- Lasă cartea! strigă din nou conducătorul care încer¬ca să i-o smulgă din mâini.
Ţăranul a rămas ca o stană de piatră. Era neclintit în hotărârea lui. Când conducătorul a observat hotărârea ţăranului, a început să lovească mâinile ce ţineau cu dârzenie cartea de preţ. Sângele a ţâşnit, dar ţăranul a rămas neclintit cu cartea în mână.
Cum preţuim noi, care suntem liberi, cartea dăruită de Dumnezeu pentru a cunoaşte tot planul Său cu pri¬vire la trecutul, prezentul şi viitorul omenirii?