Meditatii zilnice
Sursa de meditatii crestine zilnice
4 seturi de meditatii pentru fiecare zi
luna august - 4 calendare
Cuvantul Lui Dumnezeu Pentru Astazi
luna iulie - 4 calendare
Cuvantul Lui Dumnezeu Pentru Astazi
luna iunie - 4 calendare
Cuvantul Lui Dumnezeu Pentru Astazi
luna mai - 4 calendare
Cuvantul Lui Dumnezeu Pentru Astazi
PSALM 89:9 “Tu stăpîneşti mîndria mării: cînd se ridică valurile ei, Tu le potoleşti.”
Versetul acesta a fost în chip minunat ilustrat şi confirmat cînd Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a vorbit dintr-o corabie lovită de furtună: “Taci! Fii liniştită.” şi valurile mării frămîntate s-au potolit imediat “…şi s-a făcut o linişte mare.” (Marcu 4:39). Aceasta este uluitoarea putere miraculoasă a Aceluia prin care şi pentru care au fost făcute toate lucrurile, în proorociile Cuvîntului lui Dumnezeu, marea este o ilustrare a naţiunilor lumii într-o continuă tulburare şi nelinişte (Apoc. 17:5). Cînd vor fi supuse într-o stare de pace trainică talazurile grele ale unei lumi necăjite şi frămîntate? Numai atunci cînd Domnul Isus, în harul şi puterea Lui suverană, îşi va lua în propriile Sale mîini autoritatea şi va domni pe acest pămînt sfîşiat de războaie şi de tot felul de nenorociri. El va supune neamurile sub puterea Lui ” le va cîrmui cu un toiag de fier”, o adevărată teocraţie şi pacea care va rezulta va fi minunată.
Tot astfel, cel credincios poate să considere împrejurările care-1 înconjoară acum chiar ca o mare tulburată care nu poate fi liniştită şi simte că aceste lucruri sînt gata să-1 cufunde într-o înfrîngere desnădăjduită. Dar, ca şi ucenicii, el poate striga la Domnul Isus care este gata să vorbească inimii lui: “taci, fii liniştită.” în mod minunat, el este adus într-o stare de odihnă în braţele ocrotitoare ale Domnului său. Deasemenea, apele mereu tulburate sînt ca firea pămîntească în cel credincios. Deşi mîntuit prin harul lui Dumnezeu el se poate afla atît de tulburat de luptele firii rele din el încît nu poate găsi o pace adevărată. Care este soluţia? Numai Domnul Isus. Privind la El prin credinţă, depinzînd de El, inima credinciosului va găsi o scumpă uşurare - calm, bucuria liniştită a prezenţei Lui plină de iubire, îndepărtează tumultul unei inimi agitate şi dă o pace adîncâ. “Cînd sufletul a înţeles ce este Dumnezeu pentru el, cînd dispoziţiile sufleteşti ale omului nou sînt îndreptate către adevăratul Obiect, el are în aceasta o odihnă desăvîrşită. Odihniţi-vă pe dragostea Domnului Hristos şi nu pe simţămintele voastre. Acolo aţi găsit pacea şi acolo o veţi putea păstra.” J.N.D.
“Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră……şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:29).
Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. (Ioel 2:32)Atunci de ce nu chem Numele Lui? De ce alerg la cutare sau la cutare, când Dumnezeu este atât de aproape şi va auzi şi cea mai slabă chemare a mea? De ce stau jos şi-mi trasez singur calea şi-mi fac planuri? De ce nu-mi încredinţez imediat persoana şi povara mea în mâna Domnului?
Drept înainte este cea mai bună cale de alergat, aşa că de ce nu alerg drept spre Dumnezeul cel viu? În schimb, caut în zadar eliberare oriunde în altă parte, dar numai cu Dumnezeu o voi găsi. Cu El am promisiunea Lui măreaţă: „[eu voi] fi mântuit“. Şi cu El nu mai am nevoie să întreb dacă să-L chem sau nu, fiindcă „oricine“ îi cuprinde pe toţi. Mă include pe mine şi înseamnă oricine şi toţi care cheamă Numele Lui. De aceea voi crede în acest verset şi voi chema imediat pe gloriosul meu Domn care a făcut aşa o promisiune mare.
Situaţia mea este urgentă, şi nu văd cum voi fi scăpa. Şi totuşi asta nu este treaba mea, căci Cel care a făcut promisiunea va găsi o cale să o ţină. Partea mea este pur şi simplu să ascult de poruncile Lui, nu să-I dirijez căile. Eu sunt slujitorul Lui, nu sfătuitorul Lui. Eu Îl chem şi El mă salvează. Charles H. Spurgeon
GALATENI 4:6 “Şi pentru că sîneţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: “Ava, adică Tată!”Prin propriile noastre puteri sau numai prin bunăvoinţa noastră, noi nu putem să trăim ca nişte copii ai lui Dumnezeu şi cu atît mai puţin ca fii ai Lui. Ne trebuie ajutorul Său. Tocmai din pricină că sîntem slabi ne-a trimis Dumnezeu în inimile noastre Duhul Fiului Său care crează în noi acest duh filial, sincer şi ascultător. Atunci se stabileşte între Tatăl nostru ceresc şi noi înşine o legătură personală şi intimă care transformă viaţa noastră şi face cu putinţă ceea ce nouă ne era imposibil de a trăi înaintea Lui ca fii ai Lui.Dumnezeu nu cere de la noi lucruri spectaculoase, ci simplu, să realizăm în mod practic acest fapt slăvit că Duhul Fiului Său trăieşte în noi. “Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Gal.2:20). Mulţi credincioşi ignorează că sînt moştenitori şi posesori ai unei astfel de comori: Hristos trăind în ei prin Duhul Său. Prezenţa aceasta ne comunică o viaţă nouă care este însuşi suflul vieţii dumnezeieşti. Duhul lui Hristos, Duhul Fiului, stabileşte între noi şi Tatăl ceresc această nouă legătură care începe să se manifeste prin strigătul copilaşului care începe să spună: “Ava, Tată!” Limbajul acesta aproape nearticulat, atît de intim, este o mărturisire a unei totale dependenţe, o mărturisire de dragoste şi de încredere, prima dovadă a acestei vieţi noi de părtăşie cu Tatăl nostru ceresc. Noi nu-L mai cunoaştem de acum ca pe un Dumnezeu exigent, îndepărtat şi a cărui prezenţă este ascunsă de nori groşi ca pe Sinai. Duhul lui Hristos locuind în noi ni-L descopere tot mai mult în atributele Sale părinteşti. Ba mai mult, ceea ce sîntem de acum înainte emană din ceea ce este El în noi; ceea ce facem noi este caracterizat de ceea ce este Domnul Hristos însuşi. “Cum este El, aşa sîntem şi noi în lumea aceasta.”(lloan 4:17). Să fim deplin conştienţi de ceea ce însemnează comoara acestei prezenţe în noi pentru ca totul în noi să-I fie supus şi “astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru.” (Col. 1:10). “Dacă n-are cineva Duhul lui Hriostos, nu este al Lui.” (Rom. 8:9).”Hristos răstignit şi Hristos nădejdea noastră în slavă sînt două centre în jurul cărora gravitează întreaga noastră viaţă” J.N.D.
Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpâneşte peste tot. (Psalmul 103:19)Mai demult, pe când ieşeam pe uşă într-o dimineaţă de primăvară, o pală de vânt din est a trecut pe la colţ. Părea sfidător şi nemilos şi era furios şi uscat, ridicând un nor de praf înaintea lui. Când am scos cheia din uşă, am început să spun foarte nerăbdător: „Aş vrea ca vântul să se …“ Eram pe cale să spun schimbe, dar gândul mi s-a oprit şi propoziţia a rămas neterminată.
În timp ce-mi continuam drumul, acest incident a devenit o parabolă pentru mine. Mi-am imaginat un înger care-mi dă o cheie şi-mi spune: „Stăpânul meu îţi trimite dragostea Lui şi m-a rugat să-ţi dau asta“. Mirându-mă, am întrebat: „Ce este?“ „Este cheia vânturilor“, a spus îngerul şi apoi a dispărut.
Primul gând care mi-a venit în minte a fost: „Cu siguranţă aceasta îmi va aduce bucurie“. Aşa că m-am grăbit să ajung sus pe dealuri la sursa vânturilor şi am stat în mijlocul grotelor. Am proclamat: „Am să termin cu teribilul vânt de est – n-o să ne mai necăjească niciodată!“ Am chemat acel vânt neprietenos la mine, am închis uşa după el şi l-am auzit răsunând prin scobiturile grotelor. După ce am răsucit cheia, închizându-l înăuntru plin de triumf, am spus: „Aşa, am terminat cu el“.
Apoi, privind în jurul meu, m-am întrebat: „Ce să pun în locul lui?“ M-am gândit la căldurosul vânt de sud şi cât de plăcut trebuie să fie pentru mieii abia născuţi, pentru noile flori şi plante de tot felul. Dar cum am introdus cheia în broască, a început să-mi ardă mâna. Am strigat tare: „Ce fac? Cine ştie ce dezastru pot cauza? De unde să ştiu eu ce vor şi ce au nevoie câmpiile? Zeci de mii de probleme pot rezulta din această dorinţă prostească a mea!“
Dezorientat şi ruşinat, m-am uitat în sus şi L-am rugat pe Domnul să trimită pe îngerul Său ca să ia cheia. Apoi am promis că nu voi mai cere această cheie niciodată. Spre surprinderea mea, Domnul Însuşi a venit şi a stat lângă mine. El Şi-a întins mâna ca să ia cheia, şi când I-am pus-o în palmă am văzut că I-a atins acea sfântă cicatrice.
M-am umplut de remuşcări gândindu-mă cum am putut să mă plâng de ceva creat de El, care poartă astfel de semne sacre ale dragostei Lui. Apoi, El a luat cheia şi a atârnat-o de cureaua Sa. Am întrebat: „Tu ţii cheia vânturilor?“ „Da, copilul Meu“, a răspuns El cu blândeţe. Şi în timp ce vorbea, am observat că la cureaua Lui erau atârnate şi toate cheile vieţii mele. El a văzut privirea mea mirată şi m-a întrebat: „Nu ştiai, copilul Meu drag, că domnia Mea „stăpâneşte peste tot“?
„Dacă domneşti peste toate“, am întrebat, „este bine să mă plâng de ceva?“ Atunci Şi-a pus cu tandreţe mâna peste mine, spunând: „Dragul Meu copil, unicul tău bine vine dacă Mă iubeşti pe Mine, dacă te încrezi în Mine şi dacă Mă lauzi în orice împrejurare“. Mark Guy Pearse
COLOSENI 2:9-10
“…în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul…”
Dumnezeu Tatăl S-a făcut cunoscut prin Fiul, şi Fiul ne-a introdus în această desăvîrşită relaţie de inimă cu Tatăl. Nu numai că îi putem spune “Ava, adică Tată”, dar Tatăl ne deschide inima Lui şi varsă peste noi bunăvoinţa Sa. Noi eram orbi, străini de Dumnezeu, trăind o viaţă de nimic şi de irealităţi. Dar dîndu-Se nouă, Tatăl ne-a luat ca să fim ai Lui pentru ca să avem viaţa care este în El însuşi, ba chiar “să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.” (Evr.l2:10). El ne face cunoscută dragostea Lui desăvîrşită, puterea Sa, credincioşia Sa, Adevărul Său…, tot ce poate să cuprindă Numele de TATĂ.Dumnezeu ni S-a descoperit în Persoana Domnului Isus aşa cum spune versetul de care ne ocupăm acum. Domnul Hristos este viaţa noastră şi viaţa Lui este în noi, umplîndu-ne inimile, gîndurile, sfinţindu-ne duhul, sufletul şi trupul aşa cum spune textul în continuare: “totul deplin în El”. Şi viaţa Lui care este din veşnicie cu Tatăl, Dumnezeu ne-a transmis-o şi nouă, copiilor Lui. Nouă a căror viaţă nu este decît un abur care se arată puţin şi apoi piere, nouă care trăim în lumea aceasta coruptă, nouă care sîntem născuţi în păcat dar care am primit imensul HAR de a fi înfiaţi prin Domnul Isus. Deaceea noi putem şi trebuie să manifestăm în jurul nostru acest suflu de veşnicie care este Dumnezeu însuşi. Cînd Dumnezeu poate face din noi ce vrea El, noi putem să-I cerem tot ce voim, şi ne va fi dat. Din plinătatea pe care ne-a dat-o, El vrea ca ea să se reverse din noi şi peste alţii, nu ca şi cum noi am putea transmite această plinătate şi altora, dar Dumnezeu ar vrea să ne dea o viaţă de plinătate spirituală care să-L reflecte pe El şi care să respingă tot ce nu este de la El; o viaţă predată şi trăită pentru El; o viaţă care să nu fie un efort mare şi obositor ci care să se exprime în mod simplu ceea ce este El: dragoste, milă, sfinţenie.Atunci, viaţa noastră care pînă mai deunăzi a fost o viaţă de irealitate în lumina veşniciei, va deveni o viaţă de realităţi în ce priveşte plinătatea pe care o avem în Domnul îsus: dragoste, adevăr, duhul de sacrificiu, blîndeţe, smerenie, slujire şi dependenţă de Tatăl, într-un cuvînt “asemenea Domnului Hristos” Şi desigur, aceasta numai în Har.”Harul este introducerea dragostei lui Dumnezeu şi a vieţii lui Dumnezeu în mijlocul răului. Nu poate să existe har unde nu este rău. Dumnezeu dă, prin har, o viaţă care urăşte răul, iubeşte sfinţenia… şi aceasta în raport cu eficacitatea vieţii Domnului Hristos în noi.” J.N.D.
Făgăduită … de Dumnezeu, care nu poate să mintă. (Tit 1:2)Credinţa nu face minuni printr-un act al voinţei tale, sau prin senzaţia sigură că ceva se va întâmpla. Nu, ci recunoscând promisiunea lui Dumnezeu ca un fapt real, crezând că este adevărată, bucurându-ne de cunoaşterea acestui adevăr şi apoi pur şi simplu odihnindu-ne pentru că Dumnezeu a spus-o.
Credinţa schimbă promisiunea în profeţie. O promisiune este condiţionată de colaborarea noastră, dar când ne exersăm credinţa autentică în ea, devine o profeţie. Atunci putem merge înainte cu siguranţa că se va întâmpla, pentru că „Dumnezeu … nu poate să mintă“. din Zilele cerului pe pământ
Aud deseori oameni rugându-se pentru mai multă credinţă, dar când îi ascult cu atenţie şi ajung la esenţa rugăciunii lor, realizez că de fapt ei nu doresc deloc mai multă credinţă. Ceea ce vor ei este ca credinţa lor să fie transformată în vedere.
Credinţa nu spune: „Văd că lucrul acesta este bun pentru mine; de aceea trebuie să-l fi trimis Dumnezeu“. În schimb, credinţa declară: „Dumnezeu l-a trimis; de aceea trebuie să fie bun pentru mine“.
Credinţa, când mergem prin întuneric cu Dumnezeu, Îl roagă doar să ne ţină mai strâns de mână. Phillips BrooksPăstorul nu-ţi cere
Să crezi în credinţa ta, ci doar să crezi în El;
Şi la aceasta Se referă când spune: „Veniţi la Mine“.
În lumină sau în întuneric caută să faci voia Lui,
Şi lasă-I lui Isus lucrarea credinţei liniştit
Sursa - meditatii zilnice
- IZVOARE IN DESERT
- MANA DE DIMINEATA
- TOTUL PENTRU GLORIA LUI
- SAMNATA BUNA
- SCRIPTURILE
- CUVANTUL LUI D-ZEU PENTRU ASTAZI
