Articole
NICIODATA NU E PREA TARZIU
India
Realitatea spirituala - As vrea sa va pot retine atentia pentru cateva minute. Cred ca este foarte important ceea ce vreau sa va spun. Totul pleaca de la un caz concret care nu are cum sa nu te marcheze.
Cu doua zile in urma, veneam cu masina dinspre baza si am incetinit la un moment dat in dreptul unui templu unde erau mai multi oameni adunati. Stateau jos si cantau si aveau niste instrumente gen tobe. Pana aici nimic special, dar ceea ce m-a marcat a fost cand pentru o clipa am vazut chipul unuia din cei care bateau la una din tobe.
Expresia fetei lui m-a socat. Sunetul era asa de tare ca il puteai auzi de la distanta, apoi ravna cu care cantau era, credeti-ma, socanta. Cand omul acela a intors capul pentru o secunda, ochii lui erau larg deschisi si ii tremura capul in timp ce batea la acele tobe.
Am mers mai departe dar nu imi puteam scoate din minte imaginea aceea. Ce vreau sa spun insa este ca e o rusine uneori cand ma gandesc cu cata dedicare dracul primea acele cantece si cu cata putere cantau acei oameni. Cu cata spiritualitate era incarcata acea atmosfera ca simteai din masina ca se intampla ceva.
Este oare cu putinta, este oare drept?! Cum se poate ca sa fie atata spiritualitate in acea inchinare, atata dracism, iar noi, armata lui Dumnezeu, sa nu fim constienti de realitatea lumii acesteia?
Credeti-ma ca nici nu stiu cum sa exprim ceea ce simt, asa ma simt de revoltat. Atat de putina viata de inchinare si cand o facem este atat de saraca in incarcatura. Pentru ca nu avem viata, uneori nici nu stim ce sa-I spunem lui Dumnezeu cand vine vremea sa vorbim cu El.
Asa o superficialitate izbitoare am sesizat in viata multora, atat de multa saracie spirituala in ceea ce facem si asteptam miracole, asteptam raspunsuri. Am vrea ca lui Dumnezeu sa-I placa inchinarea noastra, cand noua insine nu ne place! Nu stiu, doar pot spune ca am asa o parere de rau fata de ceea ce multi au ajuns sa fie astazi. Intelegem noi razboiul, intelegem noi lupta?
Asta este maturitate: sa poti ajunge la nivelul la care vezi lucrurile care nu se vad, nu doar sa fii toba de cunostinte si sa te falesti cu istoria propriului eu pe care unii o mai numim experienta. Si daca imi dati voie, as continua sa fiu dur, pentru ca dur este vrasmasul cu sufletele noastre si dura este viata pe care unii nu o luam in serios. Poate ca in vremea aceasta unii vom decide sa nu mai fim imbatati de noi insine, de scopuri vremelnice.
Totul am reusit sa convertim la situatia propriei noastre placeri. De fapt uneori nici nu ne mai intereseaza ce-I place lui Dumnezeu. Am ajuns unii dintre noi asa intr-o extrema incat stim si cat de incet sau tare sa cantam ca sa-I placa lui Dumnezeu si nu vreau sa mai continui, insa cand vine vorba de guvernarea Lui in noi, totul devine scuza si “ce sa faci, mai frate, ca suntem slabi!”.
Nu este asta ceea ce Fiul acuza la farisei, nu tocmai despre asta ne vorbea El cand spunea ca daca ceea ce suntem nu depaseste ceea ce ei au fost … nu ne putem gandi la Imparatie?
Astazi am strigat catre Dumnezeu sa aibe mila de noi si sa ne dea viata ca acelor oase moarte. Frati romani, Dumnezeu ne vrea cap si nu coada, si spun asta nu gandindu-ma la economia tarii, ci la economia duhului. Uneori imi doresc sa fiu “un nebun” ca David care a uitat de el cand a venit vorba de inchinare. Saracia noastra spirituala este taria diavolului.
Avem toate resursele, armate de ingeri, binecuvantarea si ungerea Celui Preainalt, totul. Ce ne mai lipseste?
Niciodata nu este prea tarziu – marturia sorei Lalita - Cand este vorba sa scrii despre aceasta persoana, parca iti vine sa mai spui inca o data: “Niciodata in viata asta nu este prea tarziu”.
Am intalnit-o in urma cu cateva saptamani. Este o sora din Mexic, care a venit in India sa Ii slujeasca lui Dumnezeu. Ea a primit chemarea de a veni in India la varsta de 67 de ani; da, ati citit bine: 67 de ani. Este bunica multor nepoti si mama a mai multor copii.Locuieste in sudul Mexicului, o zona mai putin dezvoltata, dupa cum unii probabil stiu.
Ar fi putut fi o gluma, sa auzi ca mamaia vrea sa mearga in India, cand unora nu le dam sanse nici cand sunt in floarea varstei! Si mai mult, sa nu va inchipuiti ca mamaia Lalita a facut meditatii la limba engleza… nu, nicidecum! Ea a auzit vocea, a crezut si …uimitor! Dumnezeu a raspuns si ea este astazi aici.
O bunica in adevaratul sens al cuvantului insa o luptatoare care vrea sa stea in spartura si vrea sa fie acolo unde o vrea El, si asta dupa inca trei ani de asteptare, deci la 70 de ani. Nu stie decat spaniola, dar are limbajul dragostei care nu are nevoie de dictionar. Cand Emma a vazut-o prima oara, pur si simplu a mers la ea cum mergeau copiii la Domnul Isus probabil si acum pe oriunde o vede ea are o prietena, pe buni Lalita. Si nu este totul …
Va intrebati unii ce-o putea face femeia asta aici. Ei bine, iubita noastra buni Lalita nu prea poate dormi mult noaptea si pe la 3-4 dimineata se trezeste si pana cand noi, ceilalti, ne regasim din somnul dulce cu sau fara visuri, ea se roaga pentru Bihar. Ore in sir, marturiseau prietenii nostri cu care ea locuieste, acest “inger” mijloceste pentru o natiune pierduta.
Binecuvantat sa fie Tatal nostru care ne uimeste zi si noapte si faca Domnul sa se inmulteasca astfel de oameni care sunt asemenea bunicii Lalita.
Sa facem cunostinta! - Cred ca este destul de important sa scriem putin despre echipa de aici pentru ca ea a suferit anumite schimbari ca si componenta, in sensul ca unii au plecat iar altii am ramas, asa ca puteti avea proaspata reinformare cu privire la echipa pe care o sustineti.
Ei bine, suntem patru familii si doi necasatoriti. Si ca sa ii introduc as incepe cu: Daniel si Bindhu impreuna cu trei copii; Panalal si Sunita impreuna cu trei copii; Habil si Shalomi impreuna cu doi copii: familia noastra; Paul si Along. Mai este un baiat care doreste sa ni se alature, numele lui este Francis si este frate cu Panalal, insa asta se va intampla undeva in luna aprilie.
Asadar suntem zece la numar insa marea noastra satisfactie este ca in ultima vreme am lucrat enorm de mult impreuna pentru consolidarea relatiilor dintre noi. In ultima perioada, avem cate o saptamana alcatuita din intalniri regulate care incep la ora 9 dimineata si tin intre o ora si jumatate si trei ore si are ca structura:
Luni – Inchinare prin cantare si mijlocire;
Marti – Studiu biblic – valorile pe care le avem ca si echipa;
Miercuri – Intalnire cu caracter administrativ si organizatoric;
Joi – Studiu biblic 2;
Vineri - Inchinare prin cantare si mijlocire.
In afara de aceste intalniri, fiecare lucrare se dezvolta separat in functie de focusul si resursele care sunt. Si asa decurge viata noastra aici, care incepe dimineata si deseori se intinde pana in jurul orei 9-10 noaptea cand ne retragem si apoi daca mai trebuie sa comunicam sau avem alte lucruri ne putem intinde si pana la 12-2 noaptea. Este o viata normala pentru noi, care are frumusetea si greutatea, implinirea si neimplinirea ei.
Am scris aceste lucruri pentru a va introduce si mai mult in atmosfera de aici si fie ca dragostea dumneavoastra sa creasca fata de El si fata de noi.
Despre noi - Suntem in principiu bine. Am avut multe de facut si deja oboseala isi face aparitia. Este solicitant mai ales si faptul ca trebuie sa traim si ca oameni din societate, si ma refer aici la lucruri care nu tin de lucrare strict dar sunt in legatura directa si deseori sunt portite pentru a cunoaste oameni noi.
Scoala, la care merg cu placere, este una dintre aceste activitati. De trei ori pe saptamana trebuie sa ma desprind de celelalte activitati si sa merg acolo, insa El nu lipseste nici acolo. Am cunoscut oameni noi si Domnul mi-a dat atata trecere inaintea acelor oameni. Orice am avut nevoie am obtinut.
Ba chiar acum cateva zile, profesorul mi-a spus el insusi ca daca nu vreau sa vin dar invat acasa din cand in cand pot sa lipsesc si el o sa ma inteleaga asa…si asta in conditiile in care nu am vorbit nimic cu el, doar i-am spus ca mi-este foarte greu uneori sa inteleg toata predarea in hindi. Insa nu doar atat, dar atat el cat si un alt profesor mereu stau de vorba cu mine si ma intreba tot felul de lucruri care tin de Europa sau alte chestii culturale si in felul acesta leg relatii noi.
Un coleg de asemenea spunea ca discutia lui cu mine l-a ajutat mai mult decat pot eu sa imi inchipui, cu toate ca i-am dat numai sfaturi ca un prieten. Asa ca mai devreme sau mai tarziu ma rog ca acesti oameni sa auda Vestea cu adevarat Buna.
In rest, am fost din nou loviti de probleme de sanatate. Dupa ce am revenit de-acasa aproape refacut, cu ajutorul lui Dumnezeu si a unui iubit frate care m-a ajutat enorm in problema cu spatele, dupa o luna in care am mers pe drumuri distruse durerea de mijloc a revenit. O saptamana, eu, Marian, am stat doar in pat insa cu exercitii fizice ma pot mentine de la o zi la alta.
Luiza insa se reface incet-incet si asta este bine, si multumim mult lui Tati de tot ajutorul pe care ni-l da si dumneavoastra pentru rugaciunile inaltate.
Vesti pe scurt - Despre teren – in perioada aceasta am vazut doua potentiale terenuri insa lucrurile nu au stat chiar asa cum am auzit de la agent (ceva specific aici). Noi ne rugam si cand va veni timpul, vom putea sa primim ceea ce El are pentru lucrarea de aici.
Conferinta Tineri Pentru Misiune din estul Indiei va avea loc in Patna, asa cum am mai spus. Am avut si inca avem mult de lucru pentru organizare, sunt multe pregatiri dar credem ca aceasta va fi o mare binecuvantare pentru noi si ceilalti participanti. Vom reveni cu noi vesti despre aceasta intalnire.
Incheind aici, va multumim inca o data pentru dragostea cu care ne-ati inconjurat unii chiar de la inceputurile acestei lucrari, iar altii pe traseu atunci cand Dumnezeu v-a chemat la aceasta. Fiti binecuvantati!
Slujindu-l pe Rege,
Marian, Luiza si Emma impreuna cu echipa TPM Patna
